CardioSys

service_cardiosys_01

CardioSys

Înapoi

CARDIOSYS – în premieră în România – monitorizarea Neuropatiei Autonome Cardiovasculare

Neuropatia diabetică autonomă este o complicație gravă și frecventă a diabetului, care duce la morbiditate şi mortalitate semnificativă.

Variantă a polineuropatiei diabetice periferice, neuropatia diabetică autonomă poate implica întregul sistem nervos autonom. Poate fi evidentă clinic sau subclinic şi se manifestă prin disfuncția unui sau a mai multor sisteme și organe (de exemplu: cardiovascular, gastrointestinal, genito-urinar, sudomotor, ocular). Importanța examinării neuropatiei autonome este tot mai recunoscută în prezent. Conform studiilor Mayo Clinic din Statele Unite, 73% dintre persoanele cu diabet zaharat au un grad de afectare a componentei autonome. Cel mai adesea, neuropatia diabetică autonomă este o tulburare sistemică, care afectează toate părţile componente ale sistemului nervos autonom. Simptomele clinice, în general, nu apar decât la mult timp după debutul diabetului zaharat.  Manifestările clinice majore ale neuropatiei diabetice vegetative includ tahicardia de repaus, intoleranța la efort, hipotensiunea arterială ortostatică, constipaţia, gastropareza, senzația de satietate precoce, disfuncția erectilă, disfuncția sudomotorie şi disfuncțiile neurovasculare. Din cauza asocierii sale cu o varietate de evenimente negative, inclusiv decesul, neuropatia autonomă cardiovasculară (NAC) este forma clinică cea mai importantă şi mai bine studiată a neuropatiei autonome diabetice. Aceasta se datorează deteriorării fibrelor nervoase, care inervează inima şi vasele de sânge, ducând la alterarea controlului ritmului cardiac și a dinamicii vasculare. Primul indiciu al NAC este reducerea variaţiei ritmului cardiac; manifestările ulterioare includ ischemia miocardică silențioasă şi moartea subită.

NEUROPATIA AUTONOMA CARDIOVASCULARA (NAC)
Neuropatia autonomă cardiovasculară este una dintre complicațiile cele mai grave, neglijate ale diabetului zaharat şi ar trebui căutată la toţi pacienţii, chiar şi în absenţa simptomelor. Pornind de la consensul experţilor şi de la experienţa clinică, screening-ul ar trebui să fie instituit la diagnosticarea diabetului de tip 2 și la 5 ani de la diagnosticarea diabetului de tip 1.

Importanța neuropatiei cardiace autonome se explică prin complicațiile amenințătoare de viață, pentru că, deseori este afectată activitatea electrică a inimii, cum ar fi pe EKG repolarizarea ventriculară, modificări ale intervalului QT, ducând până la moartea cardiacă subită. Aceasta din urmă poate surveni fără a decela vreo modificare structurală și poate apărea la subiecți aparent sănătoși. Dacă apare la tineri, moartea subită este cauzată deseori de boli ereditare care evoluează cu aritimii cardiace cum ar fi sindromul QT prelungit, în care repolarizarea mușchiului cardiac este deficitara. Estimarea riscului și predictibilitatea incidenței aritmiilor cardiace amenințătoare de viață reprezintă provocări mari în practica clinică curentă.

Grade variabile de afectare ale inervației adrenergice a miocardului se traduc clinic prin afectarea funcției sistemului nervos autonom simpatic, care pot duce inițial la prelungirea inconstanta a intervalului QT, care predispune la tahi-aritmii ventriculare. Creșterea intervalului QT reprezintă un factor de risc – în afară de infarctul miocardic silențios – și pentru moartea cardiacă subită, situație întîlnită deseori la pacienții cu diabet zaharat.

Evaluarea sistemului nervos autonomic poate fi efectuată cu mare precizie prin teste cardiovasculare, reflexe standardizate, reproductibile, descrise de Ewing, Examinările se bazează pe monitorizarea tensiunii arteriale și activitatii EKG înregistrate continuu pe durata testării. Un grup de teste reflexe (hipotensiunea ortostatica, testul de efort) investighează primordial componenta simpatică a sistemului nervos autonom, iar alt grup de teste ( răspunsul cardiac la inspir prelungit, Manevra Valsalva si raportul 30:15) caracterizează funcția componentei parasimpatice.

Funcțiile componentei PARASIMPATICE:
– răspunsul frecvenței cardiace la inspir profund și expir: se măsoară diferența dintre alura ventriculară maximă si minimă ca răspuns la șase inspiruri profunde pe minut.
– răspunsul frecvenței cardiace la manevra Valsalva: persoana examinată va expira prelung 15 secunde la o presiune de 40 mm coloană de mercur. Rezultatul este estimat prin raportul dintre cel mai lung interval R-R (intervalul de timp dintre două bătăi ale inimii) și cel mai scurt interval R-R din timpul manevrei.
– raportul 30:15: răspunsul cardiac la trecerea din clinostatism în ortostatism. După ce persoana examinată stă întinsă la orizontală, se ridică brusc în picioare. Inima trebuie să compenseze rapid această variație și e nevoie de alimentare cu sânge, mai ales a creierului. Rezultatul constă în raportul dintre durata intervalului R-R la ciclul 30 și la ciclul 15.

Funcțiile componentei SIMPATICE:
– scăderea tensiuni arteriale sistolice la trecerea din clinostatism în ortostatism: se măsoară variația tensiunii arteriale sistolice la modificarea poziției. – testul de efort fizic : se măsoară creșterea tensiunii arteriale sistolice în timpul unui efort fizic cât mai constant, de strângere a unei mingi de cauciuc, cu durata de trei minute.


Vezi tarife     Programează-te